Omul care a pus Pământul pe iPhone: cum a creat imaginea iconică

de: Daniel Ștefan
04 04. 2018

Imaginea iconică cu Pământul de pe lockscreen pe iPhone are o poveste interesantă. Există o singură fotografie cu planeta fotografiată în întregime din spațiu, iar cea folosită de Apple nu e autentică.

Cu siguranță ai fost fascinat de imaginea incredibilă cu planeta noastră de pe fundalul de lockscreen al iPhone-ului tău. Oricât ți s-ar părea de realistă, imaginea nu e deloc ceea ce pare. Ea nu e, de fapt, o fotografie a planetei noastre și nici fundalul negru din jurul ei nu e spațiu cosmic.

Există extrem de puține fotografii reale cu Pământul luminat în întregime, iar una dintre ele a fost realizată pe 7 decembrie 1972, de către echipajul misiunii Apollo 17, la o distanță de aproape 45.000 de kilometri depărtare de Terra. A fost un moment unic și succesul imaginii s-a datorat faptului că astronauții au avut în spate Soarele atunci când au făcut fotografia.

Chiar dacă imaginea de fundal folosită de Apple pe dispozitivele sale e impresionantă, nu-ți imagina că gigantul american a plătit pentru dreptul de autor a fotografiei pentru că nici măcar nu e cea reală. Ea a fost creată în 2002 de către Robert Simmon, un designer de la Observatorul Astronomic al NASA.

El a dezvăluit că imaginea nu este o fotografie, ci o vizualizare sofisticată. Arată extrem de realist, dar e compusă din mai multe cadre realizate în decursul a patru luni, timp în care un satelit care a orbitat planeta de la un pol la altul, a colectat imagini ultra wide care au acoperit 2.300 de kilometri din suprafața Terrei.

Datele colectate de satelit au fost combinate și aplicate pe o sferă digitală, apoi, restul a fost modificat în Photoshop. Simmon a explicat că sunt multe fake-uri în imaginea sa. De exemplu, atmosfera este, de fapt, un blur realizat în programul de editare foto menționat, iar unii dintre nori au fost aplicați folosind un instrument de clonare al Photoshop-ului. Cât despre zona perfect neagră din jurul planetei, este un simplu fundal artificial pe care Simmon a aplicat mingea virtuală ce a devenit splendida Planetă Albastră.

La acea vreme, NASA a creat numeroase imagini asemănătoare, niște falsuri, de fapt, în care fuseseră folosite date din imaginile alb-negru realizate de astronauți. Unele dintre acete imagini au fost vândute și cu 10.000 de dolari.

Simmon și colegul său, Reto Stöckli, creatorii imaginii preluată apoi de Apple, și-au publicat imaginea creată pentru guvernul american, pe site-ul NASA, fără să se gândească prea mult la urmări. Ea a fost, însă pusă la dispoziția publicului pe gratis și oricine a putut să o folosească în orice scop. Apple și-a însușit-o imediat.

Când Simmon și-a cumpărat primul iPhone, a fost extrem de surprins să-și vadă imaginea pe fundalul telefonului său preferat. Azi, ea încă poate fi setată pe ecran, însă doar din sistem.